sâmbătă, 16 iunie 2012

Actiuni – primavara 2012

    Celor care ne iubesc si carora le plac cantecele noastre le spunem ca, incepand cu aceasta primavara, MelosTon a pregatit si un repertoriu pascal cu care am colindat la diverse biserici, unde oamenii s-au bucurat sa ne asculte si chiar sa ne apalude (cu toate ca, in biserica, nu se obisnuieste...). Acest lucru a insemnat foarte mult pentru noi caci a reprezentat o dovada ca melodiile noastre au ajuns la inimile ascultatorilor.

    Astfel, ne-am bucurat de gazduirea bisericii Costeasca din cartierul bucurestean Chitila, unde preotul-paroh Dan ne-a primit cu multa bucurie in sfanta zi de duminica, 22 aprilie 2012 (prima Duminica dupa Inviere – a Tomii) sa cantam imediat dupa terminarea slujbei.




    A urmat apoi concertul din dimineata zilei de duminica, 6 mai 2012, la biserica Sf. Vineri din Soseaua Titulescu (zona Basarab), unde, la invitatia preotului dr Michael Tita, am sustinut din nou, intr-o acustica de exceptie a navei bisericii, spre bucuria unui public numeros si a intregului cler din lacasul de cult recitalul pascal.

    In dimineata zilei de 13 mai 2012, am raspuns invitatiei lansate de catre epitropul (administratorul) bisericii Otetari (in zona Batistei - Caragiale), dl. Cornel Georgescu si am sustinut din nou concertul nostru pascal.

    In seara zilei de 17 mai 2012, dupa slujba Sf. Maslu, raspunzand chemarii diaconului Virgil Oancea, am cantat la biserica Sf. Ioan cel Nou (zona magazinului Unirea) intr-o biserica arhiplina, in care drept-credinciosii cantau impreuna cu noi.

    Dupa trecerea sarbatorilor pascale, am hotarat sa mergem in continuare cu prezentarea de noi cantece, pregatind pentru aceasta vara un repertoriu de cantece romanesti de inspiratie folclorica in talmacirea marilor maestrii ai muzicii corale clasice: Ion Vidu, Radu Paladi, Ioan Dumitru Chirescu, Teodor Teodorescu, Augustin Bena, M. Bardan, Pretorian Vlaiculescu, Nicolae Ursu si Achim Stoia.

    Primul concert l-am sustinut in aer liber, la ceainaria Serendipity, gazda traditionala a concertelor noastre.
1.Ana Lugojana – Ion Vidu
2.Cantec si joc – Radu Paladi
3.La fantana – Augustin Bena
4.Hategana – A. Stoia
5.Dorulet, doruletule – I.D. Chirescu
6.Lino leano si De doi – N. Ursu
7.Iac-asa ! – Simeon Nicolescu
8.Fata de pastor – T. Teodorescu
9.Cantic de mosie – M. Bardan
10.Briul amestecat – Pr. Vlaiculescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu